Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ieri şi de azi: Jacob Adler şi Mackenzie Crook

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Jacob Adler şi Mackenzie Crook au interpretat rolul lui Trigorin, în „Pescăruşul“, de A.P. Cehov

În urma persecuţiilor la care au fost supuşi evreii în Rusia în anii 1880, Jacob Adler („marele vultur", după cum i se spunea) a emigrat mai întâi în Londra, apoi în America, unde a fondat propriul său teatru şi unde s-a bucurat de un succes uriaş în rolul lui Shylock. Printre cei care au debutat pe această scenă s-a numărat şi fiica lui Adler, Stella Adler, care avea doar patru ani atunci când a jucat alături de tatăl ei. Adversar al teatrului bulevardier, Adler a avut o mare influenţă asupra teatrului american şi într-o mare măsură lui se datorează trecerea de la melodramă la teatrul realist. Se spune despre Adler că a ajutat teatrul idiş să se desprindă de tradiţia vodevilului şi a operetei, el fiind unul dintre primii actori care au promovat piese clasice şi dramaturgi ca Ibsen sau Shaw. „Teatrul idiş era destinat să-şi trăiască copilăria în Rusia, să se formeze la Londra şi să cunoască maturitatea şi succesul în America", scrie Jacob Adler în cartea sa de memorii.

A început cu stand-up comedy şi a devenit celebru după ce a jucat în „The Office" (versiunea britanică) şi în seria „Piraţii din Caraibe". Deşi e cunoscut drept actor de comedie, Crook a încercat să scape de această imagine: în 2004 a jucat alături de Christian Slater în „Zbor deasupra unui cuib de cuci", iar în urmă cu câţiva ani a interpretat rolul lui Trigorin în „Pescăruşul" la Royal Court în Londra, spectacol în care a avut-o parteneră pe Kristin Scott Thomas. „Stand-up comedy-ul m-a ajutat să scap de inhibiţii şi să învăţ cum să relaţionez cu un public care de multe ori este mult mai dur decât cel din teatru. Mi-a dat încredere în mine şi am fost de la bun început fascinat de impactul imediat pe care îl are acest tip de spectacol. Pe de altă parte, jucând în teatrul clasic am avut sen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 38 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°