România are toate hibele din lume. Dar Comisia Europeană (CE) ar trebui să nu se ascundă în dosul proble­melor pe care într-adevăr le face Ro­mâ­nia şi, în relaţia cu această ţară, să-şi vadă mai degrabă bârna din ochiul propriu decât paiul din ochiul Bucureştiului.

Realităţile în această privinţă au tot rămas, ani şi ani, după perdea sau poate chiar sub preş. Nimeni nu le-a băgat în seamă. şi pentru că România tot făcea boacăne, CE nici nu trebuia cumva să pareze că nu joacă fair cu Bucureştiul! O putea face deschis, căci Bucureştiul era vinovatul de serviciu! Iar acesta, de foarte multe ori cu musca pe căciulă în atâtea privinţe, nici nu se gândea să incrimizeze tratamentul de care se bucura din partea CE în atâtea alte privinţe, poate mai importante. De fapt, o lipsă totală de demnitate din partea Bucureştiului a fost explicaţia pentru care tratamentul CE faţă de România a rămas după perdea.

Totul a explodat însă în plină criză, când o încercare timidă a au­to­ri­tăţilor de la Bucureşti de a obţine din partea CE aprobarea pentru o de altminteri cu totul şi cu totul derizorie suplimentare a capitalului CEC, proprietate a statului român, în scopul măririi capacităţii acestei bănci de a garanta afaceri ale unor întreprinderi mici şi mijlocii ameninţate mortal de criză, a fost respinsă brutal la Bruxelles. S-a pretextat că banca n-ar avea nevoie de ajutoare de stat, interzise de regulile comunitare! Era vorba de o bagatelă de vreo 200 mi­lioa­­ne euro. Aceasta în timp ce Co­mi­sia autoriza şi încuraja în Vest împrumuturi de stat către bănci private sau chiar preluări statale de active bancare private în valoare de sute de mi­liarde de euro!

CE îşi arăta deodată adevărata faţă! Una extrem de hidoasă! Era pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! Mumă pentru corifeii care o conduc. Ciumă pentru toţi ciumeţii de-alde Ro­mânia, mai ales dacă aceştia se las