Pe 11 martie, un cutremur masiv de 9.0 grade pe scara Richter, a zdruncinat coasta Sanriku a Japoniei. A fost urmat de un tsunami de peste 38 metri inaltime, care a devastat 500 de kilometri de linie de coasta. Am simtit tremurul si am privit ingrozit primele imagini televizate ale valului groaznic rupand tarmul, maturand si carand cu el ambarcatiuni, masini si case in flacari. Cand am ajuns la locul dezastrului impreuna cu echipele de interventie ale Crucii Rosii Japoneze, m-am confruntat cu o devastare ce sfida imaginatia. Am vazut multe dezastre naturale grave in peste 60 de ani de munca in domeniul umanitar. Acesta a fost unul dintre cele mai crunte. Distrugerea era absoluta. Mi-a adus aminte de Osaka, Hiroshima si Nagasaki, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Crucea Rosie Japoneza a fost una dintre primele organizatii care au raspuns dezastrului. Din nou, un ecou din trecut - Hiroshima 1945 - cand spitalul Crucii Rosii a fost ultima cladire ramasa in picioare in zona exploziei. Acum, spitalul Crucii Rosii din orasul Ishinomaki, prefectura Miyagi, a fost singurul ramas functional dupa tsunami. In mod rapid a devenit neincapator pentru supravietuitori: raniti, orfani, oameni ramasi fara case. La momentul cand scriu aceste randuri, 12.000 de decese au fost confirmate, iar peste 15.000 de oameni sunt inca disparuti. Sute de mii de supravietuitori si-au pierdut persoanele iubite, casele si mijloacele de a se intretine. Intreaga lor existenta a fost rupta din radacini. Insa traiesc si au speranta. Ma simt umil in fata omeniei si a solidaritatii de care au dat dovada persoane din toate colturile lumii, si de generozitatea lor. Japonia este unul dintre principalii furnizori de ajutor pentru dezvoltare si asistenta umanitara la nivel mondial, iar astazi, cu imensa recunostinta, beneficiem la randul nostru de bunatatea si compasiunea altora. Va exista tr