Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţările care au luat deja bani de la UE şi FMI sunt într-o situaţie critică, iar BCE le complică existenţa

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 aprilie 2011 ·

Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să relaxeze şi mai mult condiţiile ajutorului extern acordat Greciei, avertizează Germania, în timp ce un fost director în cadrul FMI lansează ideea unui nou împrumut acordat Irlandei după ce actualul expiră în 2013. Grecia a luat de la UE şi FMI 110 mld. euro, iar Irlanda 67,5 mld. euro, Portugalia negociind în prezent un împrumut estimat la 80 mld. euro. Pentru a complica şi mai mult situaţia, BCE a majorat săptămâna trecută dobânda de la 1% la 1,25%, ceea ce îngreunează şi mai tare situaţia ţărilor cu probleme.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a declarat că este încă neclar dacă Grecia, care a fost nevoită să îşi revizuiască deficitul la peste 10% din PIB de la 9,6%, va avea nevoie de o nouă reducere a dobânzii sau de majorarea perioadei de rambursare a împrumutului primit, scrie Bloomberg.

Luna trecută premierul elen George Papandreou a reuşit să renegocieze termenii acordului semnat în primăvara anului trecut, perioada de rambursare a împrumutului crescând de la trei ani la şapte ani şi jumătate, iar dobânda plătită scăzând cu 1%, la aproximativ 3,5%. Totuşi, preţul plătit, vânzarea de active ale statului în valoare de 50 mld. euro, este considerat prea mare de către greci.

Declaraţiile ministrului german de finanţe intră în conflict cu cele ale preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet, care a spus că măsurile luate de Grecia constând în tăierile cheltuielilor, majorarea taxelor şi vânzarea de active de stat vor reuşi "bandajarea" economiei. "Excludem restructurarea datoriilor. Avem un plan solid, bazat pe o analiză atentă a sustenabilităţii datoriei", a completat şi comisarul european Olli Rehn.

Nici situaţia Irlandei nu pare prea fericită. Donald Donovan, fost director-adjunct în cadrul FMI, a atras atenţia că Irlanda ar putea fi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, achitat de instanța supremă pentru luare de mită. Decizia este definitivă

Gandul acum 52 minute
Nicolae Bănicioiu a fost achitat, luni, de instanța supremă în procesul care i-a fost intentat pentru luare de mită. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Știre în curs de actualizare

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 16 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 42 minute
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Cel puțin 66 de persoane au fost rănite după ciocnirea frontală a două trenuri în Slovacia

Gandul acum 28 minute
Două trenuri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei. Accidentul a provocat deraierea unei locomotive și a unui vagon, eveniment în timpul căruia au fost rănite cel puțin 66 de persoane. Nu au fost raportate decese în urma accidentului, care, potrivit

Nicușor Dan: „Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță. Nu este ceva firesc, ci o alegere a societății”

HotNews acum 43 minute
„Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță”, a transmis președintele Nicușor Dan, luni, într-un mesaj adresat participanților la Conferința Ministerială Regională privind eliminarea violenței împotriva copiilor, organizată la

Romgaz a reziliat contractul cu grupul spaniol Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut din cauza întârzierilor lucrărilor

Ziarul Financiar acum o ora
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, a anunţat rezilierea contractului cu firma spaniolă Duro Felguera pentru finalizarea centralei termoelectrice de la Iernut, judeţul Mureş, invocând nerespectarea

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

News.ro acum 35 minute
Ministerul Finanţelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe pieţele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale şi a patra tranzacţie realizatã în 2025. Potrivit MF

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 2 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

VIDEO FRF a publicat discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria: „Eu n-am văzut să domini așa și ăștia să nu aibă nicio ocazie!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Federația Română de Fotbal a publicat pe rețelele de socializare discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mircea Lucescu

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

8°/17°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°