Experţi ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) sosesc marţi, 12 aprilie, la Lisabona, pentru o "misiune tehnică de evaluare". Aceasta este destinată să pregătească viitoarele negocieri politice privind planul de ajutorare a Portugaliei.
Experţii se vor întâlni mai întâi cu responsabili din Ministerul portughez de Finanţe, pentru a discuta despre detaliile tehnice. Comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn evaluase vineri la 80 de miliarde de euro ajutorul de care ar avea nevoie Portugalia.
Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional s-au declarat deja dispuse să ajute ţara, care trece printr-o gravă criză a datoriei. Cele două entităţi au condiţionat însă acordarea acestui ajutor de adoptarea unor "ambiţioase" măsuri de austeritate de către Guvernul de la Lisabona.
În acest context delicat, Comisia Europeană speră să poată discuta şi cu toate forţele politice din Portugalia înaintea alegerilor anticipate prevăzute pe 5 iunie, obiectivul final fiind găsirea unui consens cât se poate de ferm şi de larg, indiferent de rezultatul scrutinului.
Portugalia trece nu numai printr-o gravă criză financiară, ci şi printr-o criză politică provocată de cea financiară.
Premeirul socialist, José Socrates a demisionat pe 23 martie, lucru care a provocat alegerile din iunie, după ce planul său de austeritate prezentat Parlamentului a fost respins de conservatori.
În mai puţin de un an de zile, Portugalia este a treia ţară din zona euro care cere ajutor din partea Uniunii şi FMI. Greciei i s-a acordat un plan de sprijin de 110 miliarde de euro, iar Irlandei un ajutor de 85 de miliarde.
Experţi ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) sosesc marţi, 12 aprilie, la Lisabona, pentru o "misiune tehnică de evaluare". Aceasta este des