Silviu Purcărete a ales piesa „D’ale carnavalului“ pentru scena sibiană. Ofelia Popii, în Miţa Baston, sau Constantin Chiriac, în Pampon, o distribuţie de zile mari pe scena de la Sibiu.
Spectacolul „D'ale carnavalului" al lui Silviu Purcărete, aflat la a doua întâlnire cu I. L. Caragiale după „O scrisoare pierdută" de la Teatrul Mic din 1988 (imaginaţi-o pe Leopoldina Bălănuţă în rolul lui Agamiţă Dandanache!), te face să râzi în hohote, pentru că lumea tipic balcanică, cu vorbele savuros-arhaice rostite fidel în litera textului, îţi este mai aproape ca niciodată. Personajele, atât de vii şi de autentice, te introduc în bâlciul nostru de toate zilele, într-o continuitate firească a memorabilelor portrete lăsate odinioară de Birlic, Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Radu Beligan, Marin Moraru sau Virgil Ogăşanu (de neuitat fiind montarea lui Lucian Pintilie din 1966 de la Bulandra sau filmul „De ce trag clopotele, Mitică" al aceluiaşi Pintilie, în 1981, cu o inegalabilă Mariana Mihuţ, în rolul Miţei Baston).
În spectacolul de la Sibiu, m-am reîntâlnit aşadar cu o imensă bucurie cu Nae Girimea, frizer şi subchirurg, cu Iancu Pampon, cu Mache Răzăchescu, ce-i mai zice şi „Crăcănel", cu un catindat, cu Iordache, calfă la Girimea, cu un ipistat, cu o Didina Mazu, de astă dată în trei ipostaze, cu o Miţa Baston electrizantă, cu măşti, într-un carusel năucitor.
... Şi Amantlâcurile
„D'ale carnavalului" a fost reprezentat pentru prima dată la 8 aprilie 1885, premiera fiind o catastrofă, ce s-a lăsat cu fluierături din cauza „imoralităţii" şi a aducerii pe scenă a „drojdiei mahalalei". În „Convorbiri literare", Titu Maiorescu a luat atunci apărarea textului, subliniind că „situaţiile trebuie prezentate în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie". Înfăţişând tipul cuceritorului, Nae Girimea (Nicu Mihoc) este amantul Miţei Baston
