Cel mai recent roman al lui Umberto Eco, Il Cimitero di Praga, a apărut în Italia în octombrie 2010. În doar câteva luni a devenit un bestseller internaţional, fiind vândute mai multe milioane de exemplare. Versiunea românească a cărţii, Cimitirul din Praga, a fost publicată de curând de Editura Polirom.
Romanul este un bun exemplu de metascriitură. Jurnale, scrisori, memorii, flash-back-uri, intervenţii ale Naratorului, documente autentice sau contrafăcute, note istorice, ilustraţii etc. sunt amalgamate de autor, fiind folosite de acesta pentru a revizita dintr-o perspectivă nouă istoria Europei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Evenimente istorice importante din epocă apar în structura romanului sau pe fundal: manifestul comunist al lui Karl Marx, regimul lui Napoleon al III-lea, expediţiile militare ale lui Garibaldi, organizarea francmasoneriei moderne, războiul franco-prusac, Comuna din Paris, asasinarea ţarului Alexandru al II-lea (1881) şi pogromurile care i-au urmat, studiile la Paris ale dr. Sigmund Freud (1885-1886), apariţia cărţii lui Éduard Drumont: La France Juive (1886), demolările din Paris efectuate de baronul Haussmann, Afacerea Dreyfus (post 1892) etc.
Eroul principal al cărţii este un anume Simone Simonini, un personaj straniu al cărui jurnal compune romanul în majoritatea lui. Simonini este schizoid, are o dublă personalitate: el însuşi şi dublura sa, abatele Dalla Piccola. Amândoi scriu în jurnal, evident cu scrisuri diferite, îşi citesc textele şi îşi răspund unul altuia. O idee strălucită a lui Eco, pusă în pagină cu mână de maestru.
Pretins căpitan în armata lui Garibaldi, Simonini se autoexilează la Paris, unde trăieşte din expediente. Colaborează intens cu serviciile secrete franceze, apoi cu cele prusace şi ruseşti, cărora le propune sau le confecţionează la cerere false documente contra cost. Ideologia care
