Hizo deplînge lipsa brazilianului, care s-a ales cu şoldul dislocat după confruntarea cu Dinamo
Vasluiul merge azi, la Bistriţa, fără principalul om de gol: Wesley Lopes, 9 reuşite în acest sezon. Viorel Hizo e dezamăgit: "Nu s-a putut antrena deloc. A primit o lovitură foarte puternică în jocul cu Dinamo şi s-a ales cu o dislocare a şoldului. Contează enorm forţa grupului, însă Wesley e un jucător care face diferenţa. E tare greu fără el! Apare întotdeauna la locul potrivit, în momentul potrivit şi înscrie". "Dulăul" îi ţine pe elevii săi în priză şi le cere să nu se relaxeze după victoria cu Dinamo (2-0): "Va trebui să avem aceeaşi atitudine de învingător. Echipa acuză o stare de oboseală, mentală şi fizică, dar trebuie să trecem «peste», să luăm toate punctele şi să continuăm lupta la titlu".