Așa cum observam, apelul la obscenitate în definiția pornografiei, cel puțin în legea românească, poate duce la o definiție circulară. Un filosof american, Michael Rea, a publicat acum 10 ani un articol în care a indexat toate definițiile date pornografiei, le-a criticat pe fiecare și a propus una nouă, reală. Michael Rea e filosof al religiei, de factură analitică, iar demersul său a fost unul de clarificare. Rea demonstrează că definițiile pornografiei utilizate atât de filosofi, cât și de legislatori, sunt stipulative, adică se precizează sensul special al cuvântului „pornografie” și utilizarea lui exclusivă într-un domeniu. Astfel, legea românească stipulează că prin pornografie „se înțeleg actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte”. Legislatorul dă sens lumii sociale, dar oare e un sens corect? Rea crede că toate definițiile stipulative sunt limitate și vor crea confuzie, de aceea va propune o definiție reală, adică al cărei obiect să fie o noțiune, un corespondent în plan logic al unei clase de obiecte. În cazul nostru ar fi clasa obiectelor considerate pornografice.

Rea împarte definițiile stipulative în șase categorii. Prima categorie este cea care definește pornografia drept vânzarea reprezentărilor sexuale explicite pentru profit. Motivul pentru care această definiție nu stă în picioare e evident: sunt atâția oameni – pornografia de amatori – care publică aceste reprezentări fără intenția unui profit financiar. În plus, există opere în care apar reprezentări sexuale explicite, cum e Biblia, care se vând spre profitul unei organizații sau alteia, dar pe care nimeni nu le consideră pornografice. În a doua categorie se definește pornografia drept o artă proastă, sau nevaloroasă. Și această definiție e limitată: ce facem cu linia fierbinte, care nu e artă? În același timp există pictoriale în reviste pr