Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, salariile giurgiuvenilor ar trebui să crească, în acest an, în medie cu aproximativ 100 de lei, ajungând la o medie pe judeţ de 1.364 de lei. Creşterea salariilor indicată în prognoză este constant, astfel că în 2014, salariul mediu net al giurgiuvenilor va ajunge la 1.569 de lei.
Datele Direcţiei Judeţene de Statistică arată că în luna ianuarie a acestui an erau angajate peste 30.900 de persoane, salariul mediu net fiind de 1.160 de lei, cu 33 de lei mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Lucrurile par însă se schimbe, iar prognoza realizată de reprezentanţii Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) este optimistă. Aceştia au dat publicităţii proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în 2014.
În regiunea de Sud, Giurgiu ocupă locul trei în ceea ce priveşte nivelul creşterii salariale prognozate, după Prahova şi Argeş. Cel mai prost, în regiunea noastră stând Teleorman, acolo unde salariul mediu net va ajunge în acest an la nivelul de 1212, urmând ca în 2014 salariul să ajungă la 1.418 lei.
Clara Mărculescu, directorul Centrului de Afaceri Transfrontalier „Danubis” din Giurgiu spune că este sceptică asupra prognozelor optimiste făcute.
“Deciziile luate de guvernanţi au distrus o mulţime de firme în loc să primească sprijin. Giurgiu se poate dezvolta economic prin investiţii, prin parteneriate publice-private. În Giurgiu, de exemplu, turimul nu este valorificat aşa cum ar trebui. Nu existăp tur-operatori care să promoveze şi să pună în valoare obiectivele turistice. Turismul şi dezvoltarea tradiţiei pescuitului ar putea însemna un lucru important din punct de vedere economic pentru judeţul nostru”, a spus Clara Mărculescu.