Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evanghelia după Rădvan

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, Alexandru Rădvan, aduce o privire neconvenţională asupra lui Hristos-Omul în expoziţia „Christ“, curatoriată de Diana Dochia la Anaid Art Gallery. Departe de a fi blasfemiatoare ori de a suferi de un conformism confesional, lucrările lui Rădvan, deşi şocante, ajung (poate involuntar) să aibă viziunea unei noi iconicităţi.

Alexandru Rădvan îşi continuă drumul propriu de artist, prin care s-a impus în peisajul artei noastre contemporane, şi, totodată, investigaţia, de multe ori considerată şocantă sau neînţeleasă corect, asupra unor teme majore, de ordin spiritual, după expoziţiile personale „Soma" (2005), „Memoriile lui Constantin" (2007), „Omagiul lui Iuda şi Cruciaţii" (2008), „Wond'ring aloud" (2009) şi participarea în cadrul expoziţiei de grup „Messiahs" (2009) de la MODEM. Artistul revine în spaţiul Anaid Art Gallery, unul dintre cele mai importante pentru arta contemporană a ultimului deceniu, cu expoziţia personală de mari dimensiuni „Christ", deschisă aici în perioada pascală, timp de o lună.

De la naştere la înviere

„Marele Christ“

Curatorul Diana Dochia a pus la dispoziţie, pentru acest eveniment expoziţional marca Rădvan, întreg spaţiul galeriei din strada Slobozia, atât parterul clădirii cât şi sala de la etaj găzduind cele peste 50 de lucrări prin care artistul îşi propune o reprezentare personală a traseului christic. Tehnicile folosite sunt diverse, în general acrilic pe pânză de mari dimensiuni sau pe vâscoză, dar şi lucrări de mai mici dimensiuni, obiect (pastă de modelat), instalaţie. Dacă expoziţia este parcursă corect, se observă dispunerea deloc întâmplătoare a lucrărilor: în primele săli, de lângă intrare, avem momentul Naşterii şi reprezentări ale Madonei cu Pruncul; culoarul de trecere spre scară conţine lucrările de mici dimensiuni care prezintă pe un perete

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 27 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 51 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 41 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 47 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°