Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii se chinuie să ancheteze "Petrom"

Publicat in Bursa, miercuri 13 aprilie 2011 ·

* Parlamentarii vehiculează ideea îngheţării temporare a preţului carburanţilor

Deputaţii încă se chinuie să decidă declanşarea investigaţiei asupra "Petrom", pendulând între analiza preţurilor carburanţilor, privatizarea companiei şi stabilirea unor măsuri pe care Guvernul ar putea să le ia pentru temperarea preţurilor. Unii ar vrea să-i investigheze pe toţi petroliştii pentru a vedea cum stabilesc preţurile pentru benzină şi motorină. Între timp, Consiliul Concurenţei pare să ştie că va finaliza, la jumătatea anului, ancheta pe piaţa carburanţilor începută în 2005.

Ieri dimineaţă, preşedintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat, grăbit şi entuziast, că s-a format o comisie de anchetă asupra Petrom pentru a investiga modul în care se formează preţurile pentru carburanţi şi perioada post-privatizare. Domnia sa a precizat: "Cred că ancheta trebuie extinsă asupra tuturor jucătorilor mari din piaţa carburanţilor pentru a vedea modul în care sunt formate şi calculate preţurile la pompă. Vom vedea apoi ce măsuri poate lua Guvernul şi Parlamentul pentru a interveni pe piaţă".

Mă refer la măsuri de îngheţare temporară, pentru şase luni sau un an, pe fondul crizei şi creşterii galopante a inflaţei, a preţurilor carburanţilor".

Deputatul Iancu susţine că Bulgaria a luat măsura îngheţării preţurilor carburanţilor şi că Uniunea Europeană poate aproba aşa ceva atât timp cât se respectă transparenţa şi legislaţia. Domnia sa a spus chiar că "Petrom" ar fi de acord cu o asemenea măsură ,dacă ar fi impusă de Guvern şi Parlament pentru toţi operatorii din piaţă.

Preşedintele Comisiei de Industrii a mai declarat că ancheta va fi finalizată în 90 de zile, respectiv la 1 iulie, menţionând că operaţiunea vizează şi cazul "Arpechim" şi "Doljchim", unităţi închise definitiv de "Petrom".

Numai că socoteala de acasă nu s

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 16 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 47 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 25 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 19 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°