A.C. Grayling, un filosof britanic recunoscut, a compilat într-o carte textele umaniste ale marilor civilizaţii ale lumii, informează CNN. Cartea se numeşte "Biblia Umanistă" şi în ea se găsesc fragmente din scrierile filosofice ale lui Aristotel, poeziile lui Baudelaire, Principia Mathematica a lui Newton sau reflecţiile lui Confucius. Textele sunt scrise pe coloane, într-o manieră asemănătoare cu scrierile din Biblie.
Grayling a folosit peste 1.000 de texte a sute de filosofi, oameni de ştiinţă, istorici, poeţi şi scriitori. Autorul spune că Biblia ar fi fost cu totul altă carte dacă textele ei ar fi fost scrise de filosofi, în loc de profeţi şi apostoli, iar omenirea ar fi avut o altă istorie. "Învăţăturile şi reflecţiile umaniste nu pretind că ar avea o origine divină. Ele se trag din încercarea de a înţelege natura umană şi acceptă faptul că fiecare individ în parte trebuie să-şi găsească valorile după care să-şi trăiască viaţa. Partea frumoasă a vieţii stă în relaţiile bune cu semenii tăi", spune Grayling, profesor de filosofie la Birkbeck College, Universitatea din Londra.
Umaniştii se bazează pe raţiunea umană ca o alternativă la religie sau credinţa într-o zeitate pentru a-şi găsi un sens şi un scop în viaţă. Biblia Umanistă are 600 de pagini cu textele aranjate pe două coloane şi pe capitole. Primul se numeşte chiar "Geneza" şi începe tot într-o grădină, dar, în loc de Adam şi Eva, geneza lui Grayling începe cu Isaac Newton, cercetătorul care a descoperit gravitaţia şi a pus bazele fizicii ca ştiinţă. "De la căderea unui fruct dintr-un copac a ajuns omul să se întrebe despre adevărata natură a lucrurilor". În ultimul capitol al cărţii se află şi o variantă laică a celor zece porunci: "Iubeşte cu adevărat, caută ce este bun în lucruri, nu face rău nimănui, gândeşte pentru tine cu mintea ta, fii responsabil, respectă natura, fă to