Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ortodocşii din două sate ameninţă că trec la catolici dacă nu e instalat în parohie preotul cerut

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Locuitorii ortodocşi ai satelor Salatiu şi Petreşti, din comuna clujeană Mintiu Gherlii, ameninţă că nu vor mai plăti taxa anuală la biserică şi vor trece la cultul greco-catolic, dacă Mitropolia Clujului nu îl va instala în parohie pe preotul cerut de ei şi pentru care au strâns semnături.

Peste 15 persoane au cerut ieri lui IPS Andrei numirea la biserica din Petreşti a părintelui Stelian Rus, în condiţiile în care parohia nu are preot de două luni, iar toate demersurile făcute în acest interval nu au avut finalitate.

"Noi îl vrem pe părintele Stelian Rus la biserica din Petreşti, că nu avem preot de două luni, de când fostul preot, care a slujit 40 de ani, a decedat într-un accident. Îl vrem pe părintele Stelian, care e fiul fostului preot, pentru că el cunoaşte cel mai bine parohia şi poate continua tradiţia. Alt preot nu ne trebuie. Dacă nu vine Stelian Rus, nu mai plătim taxa anuală la biserică şi trecem la greco-catolici. De două luni tot îl cerem şi nu ni se dă un răspuns", a spus Grigore Gavrilescu, unul dintre sătenii prezenţi la Mitropolie.

Dumitru Perhaiţă, un alt sătean, a precizat că în cazul în care Mitropolia va trimite un alt preot, acestuia i se va interzice accesul în biserica din Petreşti.

Localnicii din Petreşti şi Salatiu au strâns semnături pentru preotul Stelian Rus şi au precizat că 85 la sută din cei circa 250 de locuitori ai celor două sate au semnat în favoarea acestuia.

"Nouă ne trebuie preot că vin Paştele şi nu avem preotul nostru. Ni se trimite unul de la Gherla care slujeşte duminica, dar nu e suficient", a spus un alt localnic din satul Petreşti.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat că problema va fi rezolvată până la sărbătorile de Paşte.

"Acest caz va fi rezolvat în spiritul fricii lui Dumnezeu, al obiectivităţii şi transparenţei, ţinându-se cont de ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°