Anul trecut, m-a sunat mama la un moment dat foarte entuziasmată: Ți-am găsit timbrele, clasorul, vrei să-l iei cu tine când mai veniți prin Satu Mare? Sincer, pe moment nu m-a interesat foarte mult clasorul cu tot cu timbrele din el, ce să fac cu ele acum? Dar l-am luat totuși, sunt o bucățică din copilăria mea până la urmă, deh, amintirile mă copleșesc, vorba cântecului. Acum câteva zile m-am apucat să răsfoiesc clasorul și chiar strânsesem câteva timbre bune zic eu, mai la schimb, mai cumpărate, unele primite.
Nu știu dacă vă mai amintiți, era moda să faci schimburi de timbre, cele mai dorite și căutate erau cele străine, cât mai exotice pentru mine, în perioada aceea cel puțin (am multe din Vietnam, Cuba, Letonia). Și concurența dintre noi colecționarii era mare pentru că majoritatea prietenilor mei aveau rude prin străinătate sau prieteni de-ai părinților fugiți din țară înainte de 89 care călătoreau mult mai mult și în mult mai multe țări decât noi.
De cele mai multe ori, tatăl meu îmi cumpăra plicuri filatelice de la Poștă, erau câteva zeci de timbre românești în plicurile acelea și doar câteva bucăți de afară, dar pentru mine, să-l aștept să vină cu pachețelul de timbre, era un eveniment. Și mi-am amintit că pasiunea asta cu timbrele m-a ținut cel mai mult dintre toate, eram un copil dificil, mă plictiseam rapid de orice, de colecționat și schimbat timbre însă, din nu știu ce motiv, nu m-am plictisit niciodată. Unul dintre cele mai apreciate timbre, pe care de altfel nici n-am vrut să-l schimb vreodată a fost cel primit de la o fetiță din Franța, cu care corespondam după Revoluția de la noi, atunci când Ardud devenise frate al localității Trevoux Franța – era un timbru aniversar, 200 de ani de la Revoluția Franceză, emis în 14 iulie 1989.
Tot anul trecut, spre sfârșitul anului am auzit la știri pe undeva, nu mai știu însă exa
