Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zero decibeli, în premieră la Teatrul Foarte Mic

Publicat in Romania Libera, marți 12 aprilie 2011 ·

Teatrul Foarte Mic vă invită, sâmbătă, 16 aprilie, la premiera „Zero decibeli", un spectacol socio-fonic, în regia Ioanei Păun.

După succesul înregistrat pe aceeaşi scenă cu „Interzis sub 18 ani" de Mihaela Michailov, Ioana Păun propune un text care o conduce în zona de cercetare a sunetului, a impactului pe care îl are în societate, dar şi individual, pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.

„Zero decibeli" abordează nu doar consecinţele pe care le are asupra omului zgomotul foarte puternic, dar mai ales pe cele ale imposibilităţii perceperii sunetului. Piesa atinge un subiect sensibil, felul în care sunt percepuţi surdomuţii în România.

„Zero decibeli" poate fi numită o redefinire a handicapului, minorităţii şi discriminării. În cinci tablouri, te conectezi la mintea unor surdomuţi în timp ce gândurile lor se derulează sonor în urechea ta. Ai acces la o altă perspectivă: a unei persoane care nu aude.

Textul aparţine Ioanei Păun şi Monei Bozdog. Scenografia este semnată de Andrada Chiriac. Din distribuţie fac parte Mihaela Rădescu, Claudia Prec, Alexandru Potoceanu, Ştefan Lupu, Sever Bârzan, Paul Dunca. Live mix-ul este realizat de Sever Bârzan. Mişcarea : Paul Dunca. Teatrul Foarte Mic vă invită, sâmbătă, 16 aprilie, la premiera „Zero decibeli", un spectacol socio-fonic, în regia Ioanei Păun.

După succesul înregistrat pe aceeaşi scenă cu „Interzis sub 18 ani" de Mihaela Michailov, Ioana Păun propune un text care o conduce în zona de cercetare a sunetului, a impactului pe care îl are în societate, dar şi individual, pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.

„Zero decibeli" abordează nu doar consecinţele pe care le are asupra omului zgomotul foarte puternic, dar mai ales pe cele ale imposibilităţii perceperii sunetului. Piesa atinge un subiect sensibil, felul în care sunt percepuţi surdomuţii în România.

„Zero decibeli" poate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum o ora
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Incendiu la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc!

Ziua Constanta acum 50 minute
Pompierii au fost chemați pentru a interveni la un incendiu la un salon al Secției de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Noaptea trecută, la ora 02:23, a fost sesizată producerea unui incendiu la un salon al Secției de chirur

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Cât ar costa Groelanda, târâmul râvnit de Donald Trump. Cum se stabilește prețul unei țări sau al unui teritoriu autonom

Ziare.com acum o ora
Cum s-ar stabili prețul dacă Statele Unite ar decide să achiziționeze Groenlanda? În cazul companiilor și altor active, există metode clare de evaluare. Totuși, când vine vorba de o întreagă economie, lucrurile devin mult mai complicate, iar motivel

A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate de la un spital din Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
„Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de

Ucraina - Un nou atac rusesc „masiv” asupra reţelei energetice

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat, miercuri, aproape 120 de rachete şi drone împotriva reţelei energetice a Ucrainei, într-un nou atac „masiv”, în timpul vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski în Polonia, potrivit AFP. Atacurile au loc la o zi după ce Ucraina a reve

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 10 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital la Gala Eminescu

Mediafax acum o ora
Interpretul de muzică populară Grigore Leşe a fost dus de urgenţă la spital în urma unui recital susţinut la Gala Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu". Artistul s-a simţit rău imediat după ce a terminat de cântat.

Horoscop pentru joi, 16 ianuarie 2025. Una din zodii are șanse să primească bani

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Gandurile îți zboara la distractii si aventuri. Cu toate ca esti foarte solicitat la serviciu, cu puțin efort, te poți descurca foarte bine. Se pare ca exista in preajma ta unii prieteni care iti șoptesc diverse informatii. Accentul celor af

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

Adevarul acum 2 ore
CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°