Statul român poate câştiga 3,5 miliarde de euro din listarea la bursă a unor pachete de acţiuni din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, fără a pierde controlul acestor companii, a declarat astăzi Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.
"Fără a pierde controlul companiilor, statul poate câştiga 2,2 miliarde de euro din listarea la bursă a Hidroelectrica şi alte 1,3 miliarde în cazul Nuclearelectrica. Deci în total 3,5 miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi în investiţii sau în achiziţii în România sau în afara ţării", a spus Konieczny, în cadrul unui seminar organizat de Mediafax.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica ar fi putut câştiga în plus 800 de milioane de lei în 2009, dacă nu ar fi livrat electricitate în baza contractelor bilaterale pe termen lung, la un preţ sub media pieţei.
Oficialul Fondului Proprietatea a dat drept exemplu privatizarea Petrom, unde profitul companiei a urcat vertiginos chiar după primul an de la privatizare.
„Deci nu este nevoie de mult timp pentru a face asta. La fel se poate face şi cu Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Aceste companii au active profitabile şi pot genera cash-flow. Cheia este un management profesionist şi un IPO", a arătat el.