Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate dintre români consideră că violenţa în familie e ceva normal

Publicat in Cotidianul, marți 12 aprilie 2011 ·

50% dintre români consideră că violenţa fizică domestică este ceva normal, astfel că numărul total al infracţiunilor intrafamiliale a crescut, anul trecut, cu 26 % faţă de 2009, în timp ce numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat, potrivit unui studiu al IGPR.

Doar o treime din victimele agresiunii domestice au curajul şi posibilitatea să se adreseze autorităţilor, în mare parte din cauza factorilor economici care îi leagă financiar de agresor, mai arată cercetarea efectuată de Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Femeile abuzate, spun specialiştii, nu au la cine să apeleze şi nici unde să se ducă după ce cad victime ale violenţei domestice. În aceste condiţii, mii de femei din România trăiesc sub teroare, la fel şi zeci de mii de copii, victime directe sau colaterale ale violenţei domestice.

"Dacă 50% dintre români consideră că a-şi lovi partenerul de viaţă este ceva normal, cred că, în realitate, cazurile de abuz sunt de 10 ori mai numeroase decât arată studiile", a declarat, pentru NewsIn, psihologul Silviu Ioniţă.

Violenţa domestică, mai spun specialiştii, lasă urme de neşters, nu numai la nivel fizic, ci şi afectiv, intervind blocaje emoţionale.

"Violenţa, de cele mai multe ori, se manifestă sub forma unei triade agresor-victima-agresor, ceea ce înseamnă că aproximativ 80% dintre persoanele care au fost, într-un fel sau altul, agresate în copilărie devin, la rândul lor, agresori", a mai spus Ioniţă, care se ocupă de consilierea a numeroase victime ale unui mediu abuziv.

Abuzurile domestice, definite ca acţiuni fizice sau verbale ce provoacă o suferinţă de orice natură, pot produce victime atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor. Cei mai afectaţi de violenţa domestică sunt însă copiii, care sunt în pericolul de a reproduce, la rând

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°