Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, marți 12 aprilie 2011 ·

Economia Doljului a crescut timid

Sumele declarate de firmele doljene către stat în primul trimestru din 2011 sunt sensibil mai mari decât cele declarate în acelaşi trimestru din 2010. La prima vedere, cifrele nu arată exact o creştere, pentru că de anul trecut şi până acum 27 de firme doljene plătesc impozitele la Bucureşti. Pe primele trei luni din acest an, activitatea economică din judeţ a fost de 430,58 de milioane de lei, ceea ce s-a declarat la stat. Dar anul trecut mai plăteau la Dolj 27 de firme care acum sunt la mari contribuabili şi care achitau trimestrial în jur de 29 de milioane de lei (dacă erau şi anul acesta sumele marilor contribuabili se ajungea la 459 de milioane de lei). Pe primul trimestru din 2010, economia judeţului a fost de 452 de milioane de lei, cu tot cu firmele care sunt acum la mari contribuabili şi cu sediile secundare care plăteau atunci la judeţ.

„Economia a mai crescut în trimestrul I al anului 2011“, a spus Mihai Antonescu, director adjunct al Finanţelor doljene. Impozitul pe profit în primul trimestru a fost similar cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2010, situat la 24 de milioane de lei. Scăderi semnificative s-au înregistrat la impozitul pe venit, de la 101 milioane de lei în perioada analizată din anul trecut, la 73,88 milioane în 2011.

Ultimul termen pentru declaraţia pe profit

Firmele au termen până pe 25 aprilie să depună declaraţia pe profit pe anul 2010 (formularul 101). În această categorie intră firmele care au încheiat exerciţiul financiar anterior după data de 25 februarie, în general contribuabilii mijlocii, a spus Mihai Antonescu, director adjunct al Finanţelor doljene. Societăţile au avut de raportat două perioade fiscale, una pentru impozitul minim, existent până la 30 septembrie, şi alta pentru impozitul pe profit, de la 1 octombrie până la sfârşitul anului. @N

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

News.ro acum 27 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară. Potrivit hidrologilor, avertizarea intră în vigoare la ora 12.00 şi este valabilă până la mie

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 57 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°