Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian” va găzdui începând cu 14 aprilie o serie de concerte susţinute de tânărul muzician Matei Bucur Mihăescu şi orchestra CAMMERATA, pe care el însuşi a fondat-o în 2008. Concertele se vor desfăşura în cadrul parteneriatului iniţiat în luna aprilie între Teatrul Naţional de Operetă şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi vor avea loc în foaierul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian”, în cadrul Stagiunii CAMMERATA.
În cadrul acestui proiect, Matei Bucur Mihăescu va susţine trei concerte, în datele de 14 aprilie, 20 mai şi 9 iunie. Primul concert din aceasta serie va începe joi, la ora 19:00, iar invitatul special al evenimentului este muzicologul Vasile Donose care îl va prezenta pe tânărul muzician în deschiderea concertului. Matei Bucur Mihăescu, în vârstă de 16 ani, a compus peste 80 de lucrări de muzică clasică, a înregistrat trei cd-uri în interpretare proprie, iar talentul său a impresionat muzicieni de renume internaţional. În această serie de concerte, Matei Bucur Mihăescu evoluează în triplă ipostază de pianist, compozitor şi dirijor. Pentru talentul şi activitatea sa de excepţie, Matei Bucur Mihăescu este sprijinit în dezvoltarea sa de către Fundaţia Dan Voiculescu, în calitate de membru al Clubului de Excelenţă al fundaţiei.
În perioada care urmează, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian” urmăreşte dezvoltarea proiectelor sociale şi educaţionale, care reprezintă unul din punctele centrale în activitatea instituţiei, prin desfăşurarea unei serii de alte activităţi destinate copiilor şi tinerilor, realizate în parteneriat cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Acestea vor include sesiuni de dezbatere pe teme culturale şi ateliere de creaţie pe teme specifice. Intrarea la evenimente este gratuită, în baza unei confirmări prealabile la numerele de telefon 0758. 303.032