Dirijorul şi compozitorul român Constantin Silvestri a fost autorul unei opere ce include 40 de lucrări simfonice, de cameră sau vocale, şi s-a aflat la pupitrul unora dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii, printre care Orchestrele Filarmonice din Viena, Chicago şi Philadelphia, Filarmonica din Berlin sau Orchestra Conservatorului din Paris.

Silvestri s-a născut la 31 mai 1913 în Bucureşti. A început să studieze pianul înainte să împlinească 6 ani şi s-a înscris la Conservatorul din Târgu-Mureş, apoi la cel din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe Mihail Jora. A debutat public în 1930 alături de Orchestra Simfonică Radio din Capitală, dirijând şi o compoziţie proprie - „Preludiu şi fugă (Toccata)". În urma succesului său crescând, Silvestri a preluat conducerea Filarmonicii din Bucureşti între anii 1947 şi 1953, fiind numit apoi şi director muzical al Operei Române, funcţie pe care a deţinut-o până în 1956. Între 1948 şi 1956, Silvestri a fost profesor la Conservatorul din Bucureşti, aflându-se în fruntea Catedrei de dirijat.

În 1957, Silvestri debuta în Marea Britanie împreună cu Orchestra Filarmonică din Londra la Royal Albert Hall. În 1961 se stabilea în capitala britanică, căpătând cetăţenie în 1967 şi devenind dirijor principal al Orchestrei Simfonice Bournemouth. Alternativ, a fost prezent pe scenele din Franţa, Australia, Statele Unite sau Austria, înregistrând, în această perioadă, o serie de discuri în Paris, Londra şi Viena la casa de discuri EMI. Înregistrările pentru care a fost cel mai apreciat sunt Simfonia a 5-a de Ceaikovski şi Simfonia a 9-a de Antonin Dvorák (pentru care a primit Premiul întâi din partea Academiei Charles-Cros din Paris). Printre compoziţiile cele mai cunoscute semnate de Silvestri se înscriu „Cânturile nostalgice, Op. 27" (1944), „Sonata pentru harpă", „Trei piese pentru corzi, Op. 4" (1933) şi „Dansuri ro