Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece proiecte iniţiate de Primăria Cugir, în aşteptarea finanţărilor din fonduri europene

Publicat in Alba24, marți 12 aprilie 2011 ·

Seminarul desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute pe tema absorţiei fondurilor europene, organizat la Senatul României de către europarlamentarii Ramona Mănescu (PNL) şi Victor Boştinaru (PSD), împreună cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a repezentat interes şi pentru primarul Cugirului, Adrian Teban. Potrivit acestuia, tema abordată a fost una foarte importantă pentru oraşul Cugir, care aşteaptă finanţare pentru zece proiecte.

Reprezentanţii administraţiilor publice locale au discutat cu europarlamentarii, inclusiv din Franţa, Grecia şi Germania, problema incapacităţii absorţiei banilor europeni, România fiind pe ultimul loc în ceea ce priveşte volumul fondurilor atrase. Din spusele edilului şef al Cugirului, banii europeni sunt singura şansă de dezvoltare a acestei localităţi, în condiţiile actualei crize economice şi faptului că fondurile guvernamentale şi judeţene continuă să ocolească oraşul.

„Din păcate, această singură soluţie este foarte greoaie şi primim răspunsuri foarte târzii. Unele proiecte au fost depuse în urmă cu 2-3 ani şi încă nu au fost semnate contractele de finanţare. Altele, şi în această situaţie sunt majoritatea, au fost declarate eligibile şi conforme, însă nu au mai putut fi finanţate datorită epuizării fondurilor pe axa pe care au fost depuse. Din acest motiv, în cadrul conferinţei am cerut să se facă o realocare a fondurilor pe axele prioritare, astfel încât proiectele aflate pe listele de aşteptare să poată beneficia de finanţare. Totodată, ar trebui simplificate procedurile de accesare, întrucât e păcat de banii pe care primarii îi cheltuiesc din bugetele locale pentru întocmirea documentaţilor, în speranţa că vor reuşi să atragă acele fonduri europene care să le permită să rezolve problemele comunităţii”, a spus edilul şef.

Cele mai importante proiecte pentru care Primăria Cugir speră că va obţine fin

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 24 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 55 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°