Demarată sub impulsul FMI, reorganizarea sistemului sanitar, prin comasări, desfiinţări şi reprofilări, este încă una dintre acele reforme necesare, dar făcută fără analize de impact, criterii şi, mai ales, fără a comunica şi argumenta în faţa opiniei publice. Potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI în mai 2010, guvernul se angaja să reducă numărul de paturi în spitale cu 9.200 şi să nu reînnoiască autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale până la finele anului. Documentul mai prevedea introducerea coplăţii, reducerea exceptărilor de la plata serviciilor de sănătate, introducerea unui număr de medicamente generice cât mai mare pe listele de compensate şi gratuite.
Rezultatul evaluării spitalelor, care ar fi trebuit să dea Ministerului Sănătăţii imaginea de ansamblu a eficienţei sistemului spitalicesc, nu a fost niciodată făcut public. În schimb, în toamna lui 2010, au apărut primele hotărâri de guvern prin care se desfiinţau primele 10 spitale: 5 în Dâmboviţa, 2 în Oradea, 2 în Bucureşti şi 1 în Argeş. La începutul lui februarie, s-a publicat anunţul pentru reprofilarea în cămine de bătrâni sau centre de permanenţă a 71 de spitale şi comasarea altor 111 spitale. În total 182 de unităţi sanitare urmau să-şi piardă personalitatea juridică.
Până în martie, din cele 71 de spitale anunţate iniţial, 9 au fost scoase de pe listă, printre care şi spitalul din Cernavodă, iar alte 5 au fost introduse în grabă. Procesul de comasare a luat o pauză din cauza presiunilor, discuţiilor şi negocierilor, aşa încât, până în momentul de faţă, doar 10 dintre cele 111 spitale au fost unificate.
Singurul argument oferit de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a fost cel financiar, dar şi acela la modul general. CNAS alocă spitalelor 71 miliarde de lei, iar cele 67 de spitale propuse pentru reprofilare consumă 200 de milioane de lei.
