Am făcut o revoluţie în 1989 şi am schimbat un sistem fără a schimba multe mentalităţi care ne trag în jos. Prea mulţi văd doar până la uşa apartamentului sau la gardul proprietăţii. Edilii tolerează pe stradă situaţii pe care nu le-ar accepta la ei acasă. Schimbarea acestor atitudini este o revoluţie care nu a avut loc, dar de care avem mare nevoie.
Mai multe străzi importante din Timişoara au fost sparte săptămâna trecută. Muncitorii au decupat asfaltul, apoi au lăsat drumurile aşa. De o săptămână şoferii fac slalom printre gropi sau îşi rup maşinile, acolo unde traficul nu le permite să ocolească găurile din drum. Reprezentanţii primăriei ridică din umeri şi spun că „reparaţiile sunt în grafic". Nimeni nu e capabil să explice de ce stau sparte, de o săptămână, artere importante ale oraşului. Nimeni din primărie nu e curios să pună drumarii să repare cât mai repede străzile.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să ne imaginăm că cineva angajează o echipă de muncitori să-i schimbe gresia din casă. Muncitorii vin, sparg câteva bucăţi de gresie, fac mizerie şi apoi lasă totul aşa o săptămână. Credeţi că, dacă s-ar întâmpla asta acasă la primar sau la şeful Direcţiei de Drumuri din primărie, cei în cauză ar fi indiferenţi ? Ar ridica din umeri în faţa familiilor lor, pasivi, spunând că "aşa e în grafic" ? Eu cred că nu. Nu cred că primarul sau oricare birocrat din primărie ar accepta să stea cu casa întoarsă, ridicând din umeri. Probabil că nu ar trece o zi fără să se lucreze, muncitorii fiind atent supravegheaţi şi plătiţi în consecinţă.
Când e vorba de străzile oraşului lucrurile stau altfel. Sunt acceptate lucrări de mântuială, „santiere" lăsate de izbelişte, deranj zile întregi fără să-şi facă griji cineva din administraţia locală.
Primarul doarme liniştit, iar şeful de la drumuri visează frumos, nu le pasă. Deranjul nu este la