Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şirato, Sion, Băncilă, Mutzner, în topul vânzărilor

Publicat in Curierul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Vedetele vânzărilor din 22 martie au fost, la secţiunea "artă clasică", uleiul pe carton "Ceramică populară" semnat de Francisc Şirato, tranzacţionat la 75.000 lei, şi compoziţia cu personaj feminin "Visare", ulei pe pânză semnat de Ion Theodorescu Sion, adjudecat la 70.000 lei. În cadrul aceleiaşi sesiuni, tot la secţiunea artă clasică, au mai fost adjudecate lucrări în ulei pe pânză sau pe carton reprezentând peisaje, compoziţii cu personaje, marine şi naturi statice. De remarcat, între acestea, lucrarea "Copii în pădure", ulei pe pânză de Octav Băncilă, care a intrat în altă colecţie pentru 30.000 lei, "Golf" de Samuel Mutzner, tranzacţionat la 25.000 lei, iar sub preţul de 10.000 lei, lucrări de Kimon Loghi, Leon Al. Biju, Max Wechsler Arnold, Schweitzer-Cumpăna, Corneliu Baba, Gheorghe Zamfiropol Dall, Ludovic Bassarab, Nicolae Tincu. Vedetele secţiunii "artă contemporană" au fost: uleiul "Papageno", compoziţie cu un personaj, semnată de Ştefan Câlţia, tranzacţionată pentru 19.000 lei, şi peisajul "Copaci pe malul apei", ulei pe pânză, semnat de Traian Brădean, achiziţionat pentru 2.900 lei.

Un tors de Tonitza, evaluat la 270.000 lei

Protagoniştii sesiunii de licitaţii de mâine la secţiunea "artă clasică" sunt: Nicolae Tonitza, Samuel Mutzner, Ipolit Strâmbulescu (Strâmbu), Lucian Grigorescu, Camil Ressu şi Iosif Iser. Cel mai mare preţ de evaluare aparţine uleiului pe carton "Tors văzut din spate" semnat de Tonitza, estimat între 250.000-270.000 lei. Vor mai fi supuse licitaţiei următoarele lucrări: uleiurile "Zi de târg", o compoziţie de atmosferă estimată la 42.000-50.000 lei, şi un "Peisaj citadin", la 24.000-28.000 lei, ambele semnate de Samuel Mützner; "Nud văzut din spate", ulei pe pânză de Ipolit Strâmbu, evaluat la 39.000-42.000 lei; două peisaje de Lucian Grigorescu - un foarte frumos ulei pe pânză,"Peisaj în sudul Franţei"

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 31 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum 35 minute
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

Mesaj RO-Alert în Bistrița-Năsăud, după ce criminalul fugar din Mureş ar fi fost văzut în zonă

Adevarul acum 24 minute
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au emis un mesaj RO-Alert pentru după ce Emil Gânj, criminalul căutat pentru o crimă comisă în Mureș, ar fi fost observat în județ.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°