Nu este încă un text despre ziarele de hârtie care tot mor. Ci despre unul din efectele neobservate și colaterale ale marelui deces.
În avalanșa de bucurii și avantaje cu care onlineul românesc acoperă ultimele oftaturi ale celor care plâng presa tipărită, printre click, share, video și like, noua media instant ascunde în pântecele ei colectiv un alt tip de dispariție.
Aceea a titlurilor (cu semnificația lor demodată, pe care o voi descrie mai jos). Mă simt datoare să le remarc trecerea, măcar așa, ca o ofrandă pentru statuile pe care le-au constituit în presa tradițională. Fostele vedete ale scriiturii jurnalistice și-au pierdut importanța, pentru cititori, și interesul – pentru editori. Sunt înlocuite cu un fel de introducere scurtă a textului, ornată cu atenționări violente (VEZI, VIDEO, ASCULTĂ AICI, AFLĂ CUM). Un hibrid care se numește la fel, își face treaba modest și nu are nevoie de artificii. Pot accepta: un fel de evoluție eficientă.
Chinuri trecute și inutile
Chiar dacă lucram la un cotidian (care se numea Cotidianul) și se presupunea că timpul nu ține cu noi, uneori titlurile ne chinuiau mai mult ca textul în sine. Țin minte că, uneori, la construcția lui participau și vreo 10 oameni. Erau dezbătute zeci de variante. Ne certam cu năduf. Aruncam la coș unii cu alții. Râdeam mult. Foarte rar venea ideea care să ne mulțumească pe toți. Așa că majoritatea titlurilor apărute erau, de fapt, compromisul celei mai bune soluții găsite până la închiderea ediției.
Titlul te tortura. În sensul acela, al graalului jurnalistic, combinația perfectă între emoțional, interesant și literele care încap pe un rând. Runda a doua a bătăliei se dădea mereu la paginare, unde marile idei cădeau sub securea numărului de semne. (Nu îmi încape un cuvânt. Nu îmi încape o literă).
Pentru presa scrisă, titlul era un paradox. Să fie onest cu textul pe
