Foto: Bogdan Iurascu / Jurnalul National Astăzi, Tribunalul Braşov s-a pronunţat în procesul prin care Cristian Cioacă doreşte să se întoarcă în poliţia judiciară, trimiţând dosarul la Curtea de Apel Braşov, pentru compententa soluţionare.
Cioacă a atacat dispoziţia comandantului IPJ Braşov (n.r. - la acea vreme, Constantin Arişanu), prin care a fost pus la dispoziţie, dar şi avizul procurorului general al României, Laura Kovesi, prin care i-a fost retrasă calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, solicitând instanţei constatarea nulităţii actelor emise.
În dosarul 2132/62/2011, având ca obiect "litigiu privind funcţionarii publici (legea nr.188/1999)”, IPJ Braşov, prin reprezentant legal Florea Oprea (actualul şef de inspectorat), şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Cabinet Procuror General au calitatea de pârâţi. Conform legislaţiei în vigoare, Judecătoria Braşov era în necompetenţă materială, având în vederea calitatea unuia dintre pârâţi – procurorul general al României. Urmează ca, după primirea dosarului, Curtea de Apel Braşov să fixeze un termen în acest proces.
Cristian Cioacă fusese pus la dispoziţie şi apoi eliberat din structurile poliţiei judiciare, în ianuarie 2008, o dată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, conform legii 360/2002 privind Statutul poliţistului, care prevede la art.65, alin. (2) - "poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauţiune este pus la dispoziţie”.
Foto: Bogdan Iurascu / Jurnalul National Astăzi, Tribunalul Braşov s-a pronunţat în procesul prin care Cristian Cioacă doreşte să se întoarcă în poliţia judiciară, trimiţând dosarul la Curtea de Apel Braşov, pentru compententa soluţionare.
Cioacă a atacat dispoziţia comandantului IPJ Braşov (n.r. - la acea vreme, Constantin Arişanu), prin c