Regizorul canadian Simcha Jacobovici, ai cărui părinţi sunt evrei din România, susţine că a găsit cuiele cu care ar fi fost crucificat Iisus Hristos, după ce în trecut declarase că a găsit mormântul Mântuitorului, scrie Telegraph. Descoperirea va fi prezentată într-un film intitulat "Cuiele Crucii", regizorul explicând că pentru realizarea lui s-a documentat timp de trei ani, prilej cu care ar fi descoperit şi cuiele "originale" folosite la crucificarea Mântuitorului. Criticii descoperirii susţin însă că nu e vorba decât de un exerciţiu publicitar folosit pentru promovarea filmului. Simcha Jacobovich, care este şi jurnalist, scriitor şi arheolog amator, a inflamat nu de puţine ori comunitatea ştiinţifică anunţând o serie de descoperiri legate de creştinismul timpuriu în emisiunea sa The Naked Archaeologist difuzată de VisionTV din Canada şi History International din Statele Unite.
Jacobovici spune acum că a descoperit cuiele în mormântul preotului evreu Caiaphas, care, conform Noului Testament, l-ar fi condamnat pe Iisus.
Regizorul descrie similarităţile dintre cuiele descoperite şi cele folosite pentru crucificări, pe vremea aceea: "Sunt îndoite, au capete rotunjite şi sunt suficient de mari încât să străpungă mâinile unui om". Jacobovici explică faptul că, luate separat, aceste indicii nu înseamnă nimic, dar împreună reprezintă dovezi de necontestat.
Totuşi, nu toată lumea este la fel de convinsă că descoperirea are legătură cu Iisus. "Cuiele nu reprezintă o descoperire neobişnuită. În trecut, ele erau folosite pentru sarcofagele de lemn în care erau aşezate trupurile morţilor, lăsate să se descompună. Deci, aceste cuie ar putea să nu însemne nimic deosebit", spune Dan Bahat, un arheolog din Ierusalim (Israel), specializat în creştinismul timpuriu
Regizorul canadian Simcha Jacobovici, ai cărui părinţi sunt evrei din Români