Ciuvică dă biografia şi autobiografia perioadei activiste din PCR a lui Valeriu Stoica. Nu preiau ca să înfierez cum fac tipii fără imaginaţie.

Mă întreb însă de ce un tip cu atîta experienţă politică, cu un rol organizatoric esenţial în dreapta românească a ultimilor 20 de ani, nu a avut momente de lămurire ideologică, texte complexe despre cum a făcut trecerea. Mă rog, încă mai am speranţe de la memorii.

Dar exact acest tip de comunişti reconvertiţi în pionieri neoliberali au secretul ultimilor 30 de ani. Ei pot explica mai bine decît oricine ce s-a întîmplat. Valeriu Stoica preferă însă să defileze la pas cu isteria anticomunistă. În loc să nuanţăm, o tot ardem între lupta partizanilor din munţii Controceni şi isteria deconspirării a la Ciuvică.

Fragment din memoriul lui Stoica din 1986:

În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”

„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.

După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.

Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”