Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin îl are ca raportor pe eurodeputatul care a cerut transferarea la Guantanamo a necivilizaţilor din PE

Publicat in Curierul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului Adrian Severin nu a intrat pe agenda discuţiilor Comisiei JURI, reunită săptămâna aceasta pentru trei zile de lucrări la Bruxelles

Eurodeputatul italian Enrico Francesco Speroni, membru al partidului extremist Liga Nordului şi cunoscut pentru că a propus în urmă cu peste 5 ani "transferarea la Guantanamo" a eurodeputaţilor care tulbură desfăşurarea lucrărilor PE, va fi raportor în cazul ridicării imunităţii lui Adrian Severin, conform Mediafax. Informaţia privind faptul că Speroni va fi raportor în cazul Severin a fost furnizată de reprezentanţi ai PE şi confirmată de Cabinetul europarlamentarului italian. Cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului Adrian Severin nu a intrat pe agenda discuţiilor Comisiei JURI, reunită săptămâna aceasta pentru trei zile de lucrări la Bruxelles.

Ridicarea imunităţii lui Severin a fost discutată la o reuniune a coordonatorilor de grup

Subiectul ridicării imunităţii lui Severin a fost însă discutat la o reuniune a coordonatorilor de grup (întâlnire cu uşile închise a coordonatorilor fiecărei familii/grup politic reprezentat în comisia parlamentară respectivă - n.r.). Concluzia a fost ca în cazul lui Severin să se aplice procedura normală de ridicare a imunităţii, iar raportor a fost desemnat europarlamentarul italian Enrico Francesco Speroni.

Speroni reprezintă în PE partidul italian de extremă dreapta Liga Nordului

Eurodeputatul italian reprezintă în PE partidul italian de extremă dreapta Liga Nordului, care este afiliat la Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei din PE. Acest grup politic din Parlamentul European este format din reprezentanţii partidelor de extremă dreaptă eurosceptice. De altfel, cunoscut ca eurosceptic, Speroni - fost şef de cabinet al lui Umberto Bossi - s-a făcut remarcat, printre altele, câ

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 21 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 54 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 40 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 36 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 54 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°