Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Washington D.C., reţinut pentru participare la un protest

Publicat in Curierul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Primarul oraşului Washington D.C., Vincent C. Gray, şi mai mulţi consilieri municipali au fost reţinuţi luni seară, scurt timp, în cursul unui protest organizat în faţa sediului Congresului SUA faţă de reducerea bugetului municipalităţii, scrie Washington Post, în ediţia electronică, citat de Mediafax. Conducerea Primăriei din Washington D.C. a participat la mitingul organizat în semn de protest faţă de acordul între democraţi şi republicani privind noul buget. Conform noului buget, Primăria din Washington D.C. nu mai are dreptul să acorde subvenţii femeilor sărace care doresc să facă avorturi şi permite extinderea sistemului educaţional privat. Peste 200 de protestatari s-au adunat luni seară în faţa sediului Congresului SUA. Primarul Vincent Gray şi consilierii Kwame R. Brown, Yvette M. Alexander, Muriel Bowser, Michael A. Brown, Tommy Wells şi Sekou Biddle s-au implicat în organizarea protestului. Patruzeci şi două de persoane au fost reţinute de poliţia Congresului pentru participarea la un miting ilegal. După câteva ore, primarul şi doi consilieri au fost eliberaţi. "Trebuia să luăm atitudine în legătură cu ce s-a întâmplat în procesul de adoptare a bugetului. Este inacceptabil", a spus Gray.

Primarul oraşului Washington D.C., Vincent C. Gray, şi mai mulţi consilieri municipali au fost reţinuţi luni seară, scurt timp, în cursul unui protest organizat în faţa sediului Congresului SUA faţă de reducerea bugetului municipalităţii, scrie Washington Post, în ediţia electronică, citat de Mediafax. Conducerea Primăriei din Washington D.C. a participat la mitingul organizat în semn de protest faţă de acordul între democraţi şi republicani privind noul buget. Conform noului buget, Primăria din Washington D.C. nu mai are dreptul să acorde subvenţii femeilor sărace care doresc să facă avorturi şi permite extinderea sistemului educaţional privat. Peste 200 de prote

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 43 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 47 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 41 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°