Circa 450 de apartamente executate silit au fost scoase la vânzare în primul trimestru al acestui an, din care aproape jumătate sunt trecute de prima licitaţie, potrivit unei statistici realizate de site-ul executari.com la cererea Capital.
Cea mai ieftină garsonieră executată silit scoasă la licitaţie în Bucureşti are un preţ de plecare de 15.663 euro şi este localizată în cartierul Pantelimon, din Sectorul 2. La o suprafaţă de doar 16,74 mp, preţul depăşeşte 930 de euro/mp.
O ofertă mai bună, este o garonieră din zona Lacul Tei, în suprafaţă de 36,48 mp care este scoasă la licitaţie la 30.193 euro, adică 827 de euro/mp.
Primele zece, cele mai ieftine, apartamente cu două camere de la nivel naţional au preţuri care variază între 5.800 şi 16.000 de euro, însă majoritatea sunt în oraşe mici sau chiar în comune. O ofertă interesantă este un apartament cu două camere din Târgu Mureş, scos la licitaţie la un preţ de 473 de euro/mp, la jumătate faţă de cele practicate în Bucureşti. Apartamentul are o suprafaţă de 28,89 mp.
La nivelul apartamentelor cu trei camere, cea mai bună ofertă are un preţ de 795 euro/mp. Locuinţa este situată pe B-dul Dimitrie Pompeiu şi are o suprafaţă de 50,77 mp. Preţul unitar al apartamentului este de 40.386 euro.
Creşte numărul executărilor
„Comparativ cu 2010, cred că în lunile următoare, numărul imobilelor scoase la licitaţie va creşte. Asta pentru că procedura de executare silită a imobilelor care sunt acum pe site, a fost începută în 2008 şi în prima jumătate a lui 2009. Datoriile neachitate în 2009-2010 şi procedurile declanşate în cazul lor, îşi vor arăta şi ele colţii, în cursul acestui an“, a declarat Cristina Boarna, dezvoltator proiect executari.com, site ce contabilizează majoritatea anunţurilor postate de bănci, case de insolvenţă sau executori, la nivel naţional.
Potrivit