Doi romascani care au racolat zeci de cetateni romani si moldoveni, pentru a-i ajuta sa ajunga la munca in Occident, s-au predat Politiei la inceputul acestei saptamini. Ei au fost condamnati la cite 6, respectiv 5 ani de inchisoare, pentru comiterea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de migranti si fals privind identitatea. In ziua de 8 aprilie, in jurul orei 12.00, la sediul Politiei municipiului Roman s-au prezentat Constantin C., de 36 de ani, din Roman - care poseda mandat de executarea a pedepsei cu inchisoarea de 6 ani, pentru comiterea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de migranti si fals privind identitatea - si Ioan F., de 35 de ani, din Roman, care poseda mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea de 5 ani, pentru comiterea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de migranti. In fapt, in perioada decembrie 2007 - mai 2008, cei doi, impreuna cu alte persoane, s-au constituit intr-o grupare organizata, in scopul comiterii infractiunii de trafic de migranti, actionind pentru aceasta pe teritoriile Republicii Moldova si Romaniei, in sensul racolarii de cetateni moldoveni, asigurarii transportului, cazarii, procurarii de acte de identitate false care urmau a fi folosite pentru trecerea frauduloasa a frontierei Romaniei, indrumarii si calauzirii acestora pentru a ajunge pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. La inceputul anului 2008, in urma unei anchete de amploare, desfasurata timp de mai bine de patru luni in sapte judete, Constantin C. si Ioan F. au picat in plasa anchetatorilor. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), care au coordonat ancheta in acest caz, spun ca activitatea retelei a inceput in luna decembrie a anului 2007, gruparea fiind condusa de Constantin C.