Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ninsoare, ploi şi vânt puternic, de miercuri noapte până vineri. Vezi prognoza meteo

Publicat in Antena 3, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Meteorologii au emis o informare de ploi şi vânt puternic pentru mai multe zone din ţară, din această noapte de la ora 02.00 până vineri la 12.

Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.

Vântul va sufla în rafale cu viteze de peste 50km/h. La munte şi trecător în sudul Banatului, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei se va înregistra lapoviţă şi ninsoare.

MIERCURI (13 aprilie)

În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, vor cădea ploi ce vor avea şi caracter de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice şi de unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 13-14 grade Celsius, iar cea minimă în jur de 4 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

În ţară, cerul va fi variabil în nord-vest şi va avea înnorări în restul teritoriului. Va ploua în sud şi în sud-est, zone unde pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă, se vor semnala descărcări electrice, posibil grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. La munte şi trecător şi în sudul Banatului, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade.

JOI (14 aprilie)

În Bucureşti, vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi în cursul zilei va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 1-3 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere.

În ţară, vremea va fi răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări şi ploi pe arii extinse în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 7 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°