Dictată pe 1 aprilie, suspendarea Bosniei a avut efect de glumă.Şi asta pentru că, ieri, FIFA a numit un comitet de normalizare,preluând controlul federaţiei ex-iugoslave. "Returul" România -Bosnia, din 3 iunie, în preliminariile CE 2012, se va disputaconform planului.
La cinci zile după ce a învins România la Zenica, 2-1, Bosnia afost suspendată din competiţiile internaţionale. Preşedinţiaexotică a Federaţiei de Fotbal din Bosnia (NSBIH), o conduceretripartită compusă pe baze etnice, n-a mai fost tolerată de UEFA şiFIFA. Care au decis scoaterea ex-iugoslavilor de pe hartafotbalului mondial, până la alegerea unui preşedinte unic. Osarcină imposibilă pentru membrii NSBIH, legaţi prea mult derealităţile etnice şi social-politice din Bosnia.
La fel ca în Kuweit şi El Salvador!
Ieri, FIFA a reacţionat exact cum dorea Susic. A numit un comitetde "normalizare" (folosit în trecut şi în cazurile El Salvador,Kuweit, Senegal şi Samoa), format din şase personalităţi alefotbalului bosniac, a cărui misiune a început imediat. Primelemăsuri? Să pregătească o adunare generală care să adopte un noustatut şi pregătirea alegerilor, până la 30 noiembrie. Înconcluzie, Raţ&Co vor trebui să câştige pe teren cele treipuncte de pe 3 iunie.
Mă aşteptam la o astfel de măsură. Din informaţiilemele, în ultimii ani, UEFA şi FIFA au finanţat federaţia bosniacă,plătind chiar şi salariile
Ionuţ Lupescu, director general FRF
Dictată pe 1 aprilie, suspendarea Bosniei a avut efect de glumă.Şi asta pentru că, ieri, FIFA a numit un comitet de normalizare,preluând controlul federaţiei ex-iugoslave. "Returul" România -Bosnia, din 3 iunie, în preliminariile CE 2012, se va disputaconform planului.
La cinci zile după ce a învins România la Zenica, 2-1, Bosnia afost suspendată din competiţiile internaţionale. Preşedinţiaexotică a Federaţiei de Fot