Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Reţea de traficanţi de minori, anihilată

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Patru tineri din Dorohoi sunt acuzaţi că au racolat 20 de tinere pe care le-au exploatat sexual în Italia şi Portugalia. Printre victime se află 15 minore care au fost bătute şi obligate să se prostitueze pentru 100 de lei.

De trei ani, poliţiştii botoşăneni sunt pe urmele unei reţele specializată în trafic de persoane, condusă şi dirijată din Dorohoi de un tînăr de 32 de ani. 20 de femei din Dorohoi şi localităţile limitrofe au căzut victime ale grupării.

15 dintre victime sunt minore cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Toate fetele au fost racolate, sub pretextul muncii în străinătate, şi obligate să se prostitueze în Italia şi Portugalia. 10 dintre cele 15 minore abuzate în străinătate au fost scoase din ţară cu acordul părinţilor sau cu documente false, susţin anchetorii.

Cărţi de identitate false

„Familiile credeau că fetele vor lucra în baruri sau ca babysitter şi au fost de acord să le încredinţeze pe minore învinuiţilor, prin procuri notariale. În unele cazuri au fost falsificate actele de identitate ale fetelor. Cele care nu au putut fi scoase din ţară au fost plasate clienţilor din Suceava şi Bucureşti“, a spus Viorel Porumb, procurorul de caz.

Ancheta a scos la iveală că minorele erau bătute şi obligate să întreţină relaţii sexuale cu „clienţii găsiţi“, se mai arată într-un comunicat DIICOT.

Pentru serviciile oferite, minorele erau plătite cu sume cuprinse între 100 şi 150 de lei. Banii erau încasaţi de proxeneţi. Una dintre copilele abuzate a reuşit să se întoarcă în ţară şi le-a povestit totul părinţilor. „Familia uneia dintre fete ne-a sesizat. Aşa am demarat cercetările şi am reuşit să descoperim întreaga reţea“, a mai spus Viorel Porumb, şeful DIIICOT Botoşani.

Propuneri de arestare preventivă

După luni întregi de filaj şi interceptări telefonice, trupele speciale DI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 6 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute

News.ro acum o ora
Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două persoane familiarizate cu această decizie pentru Reut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 13 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 8 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 9 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Real Madrid a învins Juventus, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor

News.ro acum 7 ore
Real Madrid a învins Juventus Torino, scor 1-0, marţi seară, la Miami, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gonzalo Garcia, în minutul 54. La Real a intrat pe teren şi Kyli

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°