Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bijuterii pentru familia regală britanică de la un hunedorean

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Artistul hunedorean Ovidiu Pârâianu a realizat două inele de aur, placate cu safire, rubine şi diamante şi o cheiţă, care urmează să ajungă la familia regală din Marea Britanie, respectiv la Kate Middleton şi Elisabeta a II-a. Bijuteria confecţionată pentru viitoarea prinţesă a Angliei cântăreşte 16 grame, din care 14 grame reprezentă cantitatea de aur, având încrustate motive brâncuşiene, iar în partea inferioară, are decupajul în formă de inimă. Cea pentru regina Angliei are acelaşi gramaj, dar execuţia este diferită: inelul cuprinde toate cele trei simboluri ale lui Brâncuşi: "Masa tăcerii", "Poarta sărutului" şi "Coloana infinitului". Pe "Masa tăcerii" este aplicată harta Marii Britanii, iar de jur împrejur sunt câte 12 safire, 12 rubine şi 12 diamante, inelul fiind special conceput pentru a fi purtat pe mănuşă. În Anglia va ajunge şi o cheiţă de aur, cu două inimi, pe care sunt inscripţionate literele "K" şi "W" de la Kate şi William. Cheiţa are, de asemenea, motive brâncuşiene şi un sistem de prindere cu ac. "Vreau să ofer aceste bijuterii pentru a promova creaţia lui Constantin Brâncuşi în Palatul regal, astfel că valoarea acestor bijuterii este una simbolică. Nu contează cât valorează, pentru că promovarea operei lui Brâncuşi face mai mult decât o sumă de bani", a declarat Ovidiu Pârâianu. Piesele au fost executate în atelierul soţilor Violete şi Nucu Şomăcescu, fiind realizate în Monetăria statului, pentru că echipamentele de acolo asigură cea mai mare fineţe. Artistul a afirmat că vrea să ofere personal cadoul viitorului cuplu. El este un fost miner din Valea Jiului, care a renunţat la meseria respectivă după ce a suferit un accident de muncă. La sfârşitul lui 2007, a realizat o cheiţă din aur cu motive inspirate din operele lui Brâncuşi, de asemenea încrustate cu pietre preţioase, tot pentru regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, cu ocazia împlinirii a 6

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 17 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 15 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 32 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 32 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 32 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°