În lipsa unor programe de prevenire şi de combatere a fenomenului care să implice elevii-problemă, tot mai mulţi copii merg cu părinţii la psihoterapie, la cabinetele de asistenţă din şcoală sau la cele particulare. Nota scăzută sau exmatricularea nu mai rezolvă actele de violenţă din curtea şcolii. Iar când dascălii şi părinţii joacă ping-pong cu responsabilitatea, câştigă teren psihologii.

Andrei B., elev în clasa a VII-a, a început să meargă la terapie, împreună cu mama sa, în urmă cu trei luni, la scurt timp după ce s-a bătut cu un coleg, a treia oară într-o lună, pe terenul de fotbal al şcolii din sectorul 6 al Capitalei, unde învaţă. „S-a certat cu un coleg de la meciul de fotbal din pauză, s-au luat la bătaie, iar Andrei l-a lovit atât de tare pe băiatul respectiv încât i-a spart dinţii.

A venit acasă speriat, mi-a povestit ce s-a întâmplat şi mi-a spus că nu-şi dă seama de ce a reacţionat aşa. Am vorbit cu mama băiatului respectiv, am stabilit că voi plăti vizitele la stomatolog ale copilului ei, mi-am cerut scuze, la fel a făcut şi Andrei, iar povestea s-a încheiat", spune Cristina B., mama lui Andrei, contabilă la o multinaţională din Bucureşti. „Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să fac ceva - mai mult decât pedeapsa clasică pe care i-o aplicam până atunci, «fără bani de buzunar timp de o săptămână»", adaugă femeia.

Cristina B. a căutat pe internet cabinete de psihoterapie, a stat pe forumuri câteva zile şi a decis să-şi lase băiatul pe mâna unui specialist. Asta chiar dacă soţul ei n-a fost de acord. „Am mers la o şedinţă împreună, doar eu şi fiul meu. Dacă nu ar fi fost receptiv, n-aş fi mers mai departe. Dar acolo, în cabinet, după primele 15 minute, timp în care a vorbit numai terapeuta, iar eu şi Andrei tăceam mâlc, am început să facem ceva ce nu mai făcuserăm de mult - să povestim.

Sunt aproape trei l