Autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au amendat producătorii de bunuri de larg consum Procter&Gamble şi Unilever cu 315,2 milioane de euro pentru fixarea preţurilor la detergentul de rufe în opt state europene, transmit AP şi Reuters. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Cele două companii, împreună firma germană Henkel, sunt acuzate că au fixat preţurile în opt state europene: Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Olanda, relatează Agerpres.
Amenda pentru P&G a fost de 211,2 milioane de euro, iar Unilever a fost amendată cu 104 milioane de euro.
Compania Henkel a fost exceptată de la plata amenzii, după ce a pus capăt cartelului ilegal format cu Procter & Gamble şi Unilever.
Cartelul a funcţionat din perioada ianuarie 2002 până în martie 2005. Cele trei companii, principalii producători de detergenţi în Europa, au încercat să-şi stabilizeze poziţia pe piaţă şi să coordoneze preţurile.