Dificultăţile financiare au făcut ca nici în 2010 să nu se organizeze o gală a sportului constănţean.
Autorităţile locale împreună cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) şi în colaborare cu CS Farul au reuşit totuşi să strângă rândurile şi să pună la punct un eveniment în care se vor acorda distincţiile sportivilor.
Acesta va avea loc joi, la ora 11.00, la Pavilionul Expoziţional. Organizatorii nu au dorit să dezvăluie mai multe amânunte, anunţând că evenimentul va avea parte de multe surprize. „Nu am reuşit să facem o gală în adevăratul sens al cuvântului, însă sperăm ca evenimentul de joi să se ridice la această titulatură. Vom avea invitaţi de marcă şi majoritatea sportivilor ce vor fi premiaţi vor fi prezenţi", a declarat directorul DJST, Elena Frâncu.
O bună parte din sportivii ce au primit premii pentru activitatea din 2010 au fost premiaţi deja cu ocazia unor evenimente la care au participat în acest an.
Dificultăţile financiare au făcut ca nici în 2010 să nu se organizeze o gală a sportului constănţean.
Autorităţile locale împreună cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) şi în colaborare cu CS Farul au reuşit totuşi să strângă rândurile şi să pună la punct un eveniment în care se vor acorda distincţiile sportivilor.
Acesta va avea loc joi, la ora 11.00, la Pavilionul Expoziţional. Organizatorii nu au dorit să dezvăluie mai multe amânunte, anunţând că evenimentul va avea parte de multe surprize. „Nu am reuşit să facem o gală în adevăratul sens al cuvântului, însă sperăm ca evenimentul de joi să se ridice la această titulatură. Vom avea invitaţi de marcă şi majoritatea sportivilor ce vor fi premiaţi vor fi prezenţi", a declarat directorul DJST, Elena Frâncu.
O bună parte din sportivii ce au primit premii pentru activitatea din 2010 au fost premiaţi deja cu ocazia unor evenimente la care au partici