La Constanţa, 18 cupluri s-au căsătorit pe 24 decembrie 1989, când pe străzi se murea de glonţ. „Adevărul“ vă pune în faţă mai multe tablouri: unul de nuntă, unul citadin şi un altul care s-ar putea intitula „Impostori odihnindu-se“. Ca epilog: zbuciumul celui supranumit „Căprioara“.

Pentru câteva mii de oameni, decembrie 1989 înseamnă timpul în care şi-au pierdut rude, prieteni sau colegi. Pentru zeci de mii, momentul marchează amintiri despre fapte de curaj sau laşitate, fiecare după cum a trăit Revoluţia. Sunt însă câţiva români pentru care ultimele zile ale lui 1989 au o importanţă personală şi mai puţin istorică. La Constanţa, 18 cupluri s-au căsătorit pe 24 decembrie 1989, când pe străzi se murea de glonţ. Sunt oameni care au început de două ori o nouă viaţă: căsnicia şi democraţia.

„Am început o nouă viaţă în decembrie '89, dar o viaţă proastă. Ţara asta arată deplorabil", spune acum Florin Oprea, care pe 24 decembrie 2010 a serbat 21 de ani de căsnicie cu aleasa inimii sale - doamna Monica. „M-am bucurat când am văzut că a venit democraţia. Am zis că, uite, mă căsătoresc, încep o viaţă nouă şi pot să fac şi eu copii cu un viitor. Dar m-am înşelat. Dacă din punct de vedere al căsniciei pe care am început-o în decembrie '89 sunt fericit, ceea ce s-a întâmplat cu ţara m-a dezamăgit profund, m-a debusolat", continuă constănţeanul.

DUPĂ POSTUL PAŞTELUI

Corina, fata colonelului Maliciuc, alături de alesul inimii, la 27 decembrie 1989 Foto: arhiva personală

În toamna anului 1989, Florin Oprea, muncitor la centrala de la Cernavodă, a cerut-o în căsătorie pe Monica. Fata s-a fâstâcit un pic, dar a zis „da" şi au aranjat să se cunune civil în Ajunul Crăciunului. Nunta, fireşte, au lăsat-o pentru vara anului 1990, după postul Paştelui, încolo. Prin noiembrie '89 au împărţit invitaţiile la rude şi la prieteni. Cu câteva zi