Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statistica sărăciei în municipiul Zalău

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

6,5 milioane de lei au fost cheltuiţi, anul trecut, în municipiul Zalău, pentru activităţile sociale. Peste 6500 de zalăuani au primit ajutoare în alimente de la Uniunea Europeană.

Aproximativ 1600 de alocaţii complementare au fost alocate în anul 2010 în municipiu, pentru familiile al căror venit, pentru fiecare membru, nu depăşeşte salariul minim pe economie.

Alţi 4.350 de zălăuani s-au bucurat în sezonul rece 2010 – 2011 de ajutoare de încălzire, fie prin subvenţionarea energiei termice primite de la E.ON Gaz sau prin sistem centralizat, fie prin sume alocate direct celor care se încălzesc cu lemne.

Sume importante s-au dus şi pentru subvenţionarea transportului în comun pentru cele aproape 800 de persoane cu handicap grav şi accentuat, precum şi pentru plata celor 145 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap.

Alimente de la UE pentru peste 5.000 de persoane

Totodată, conform aceluiaşi raport, în Zalăul au fost înregistraţi nu mai puţin 6567 beneficiari ai ajutoarelor în alimente primite din fonduri europene. În această categorie intră şomerii, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei pe lună şi persoanele încadrate în gradul I şi II de handicap.

Pe lângă alocările curente în domeniul social, primăria a mai alocat bani şi pentru a ajuta familiile afectate de inundaţiile care au lovit Zalăul în vara anului trecut. Aproape 80.000 de lei au ajuns la 70 de familii ale căror bunuri s-au pierdut în timpul inundaţiilor.

Per total, în 2010, din bugetul local al Zalăului, de 108 milioane de lei, s-au cheltuit mai mult de 6,5 milioane de lei pentru activităţi sociale.

În 2011 va fi mai greu

Cu toate că cifrele prezentate în raportul întocmit de angajaţii municipalităţii sunt destul de îngrijorătoare, primarul Radu Căpîlnaşiu susţine că „Zalăul nu este, neapărat, un oraş de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 17 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 12 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 22 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 12 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 53 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°