Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât era mita lunară pentru vameşii de la Moraviţa?

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă Cotora Lucian care este acuzat de dare de mită şi contrabandă. Bărbatul este acuzat că a dat mită în valoare de aproximativ 2500 de euro vameşilor de la Moraviţa pentru a-i facilita transportul ilegal de ţigări.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, inculpatul Cotora Lucian a aderat la grupul infracţional organizat constituit din lucrători de poliţie de la P.T.F. Moraviţa şi din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale.

Astfel, membrii grupării acţionau astfel încât să fie introduse în ţară cantităţi importante de ţigări în mod ilicit şi fără efectuarea controlului vamal, prin coruperea funcţionarilor publici care aveau ca atribuţii de serviciu controlul vamal şi supravegherea frontierelor.

În această perioadă, Cotora Lucian, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, a dat lucrătorilor vamali şi poliţiştilor de frontieră din P.T.F. Moraviţa suma totală de 2.450 euro, pentru ca respectivii funcţionari să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu referitoare la efectuarea controlului vamal, precum şi la constatarea contravenţiilor sau a infracţiunilor comise în raza lor de competenţă.

La data de 12 aprilie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Cotora Lucian pe un termen de 29 de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum o ora
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Cod galben de caniculă. HARTA zonelor în care temperaturile vor depăși 35 de grade

HotNews acum o ora
Temperaturi ridicate şi disconfort termic, prognozate de meteorologi, miercuri, în patru judeţe. Valul de căldurăe se va extinde joi în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală, fiind emis un cod galben de caniculă. Miercuri, în intervalul orar 12 – 2

MAE confirmă agresiunea asupra unei diplomate românce în Rusia. „A părăsit teritoriul Federației Ruse”

Gandul acum 59 minute
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă agresiunea unei diplomate de origine română, angajată a reprezentanței Uniunii Europene în Rusia. Episodul s-a petrecut la Vladivostoc. Hurezeanu spune că aceasta a părăsit teritoriul rus. Întrebat, după

Kelemen Hunor: Rotativa este o greşeală fundamentală, a falimentat România

Mediafax acum o ora
„Rotativa este o greşeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului şi, din acel mo

România rămâne un aliat hotărât în NATO a declarat Nicușor Dan

Mediafax acum 53 minute
„Marcăm astăzi un moment cu semnificație strategică: cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, o structură-cheie în arhitectura de apărare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și un pilon de stabilitate pe

Cetățenii iranieni, îndemnați de autorități să-şi şteargă WhatsApp de pe dispozitive

Adevarul acum o ora
Televiziunea de stat iraniană a îndemnat oamenii să-şi şteargă aplicaţia WhatsApp de pe smartphone-urile lor, susţinând fără dovezi concrete că aceasta colectează informaţii despre utilizatori pentru a le trimite Israelului.

MAE anunță repatrierea asistată a unui grup de 40 de români din Israel

Ziua Constanta acum 2 ore
În contextul intensificării atacurilor armate dintre Statul Israel și Republica Islamică Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, urmare demersurilor Celulei de Criză a MAE, activată în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 de către minis

Comisia Europeană şi-a prezentat planul de a interzice gazul rusesc până în 2027 şi are în vizor şi petrolul

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a prezentat marţi în detaliu măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a interzice importurile de gaz rusesc în Uniunea Europeană până la sfârşitul anului 2027 şi pentru a depăşi veto-urile Ungariei şi Slovaciei în cadrul celo

Tanczos Barna: Cel târziu mâine dimineaţă va fi gata pachetul fiscal/ Astăzi, coaliţia va trebui să se uite pe el şi să ia decizia finală/ În ultimele două săptămâni, am pus pe masă toate variantele de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli

News.ro acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, înaintea unei noi runde de negocieri, că cel târziu joi dimineaţă va fi gata pachetul fiscal şi va fi prezentat la EcoFin. Tanczos spune că astăzi, coaliţia va trebui să se uite

Trump va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok pentru a treia oară

BusinessMagazin acum 2 ore
Preşedintele SUA, Donald Trump, va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok, a anunţat Casa Albă. Este a treia prelungire a termenului impus de liderul american. Noul termen va expira în luna septembrie.

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

15°/28°
joi

17°/28°
vin.

15°/21°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

18°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/27°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°