* asta au decis reprezentanţii fermierilor şi autorităţilor locale din judeţele Brăila, Galaţi, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău
* în plus, au fost desemnate şi persoanele care fac parte din comitetele de iniţiativă la nivel regional şi judeţean ale Camerelor Agricole *
Camerele Agricole sunt la un pas de organizarea alegerilor pentru desemnarea persoanelor care vor conduce din teritoriu aceste structuri. La finele săptămânii trecute, la Brăila, a avut loc şedinţa pentru desemnarea componenţei comitetelor de iniţiativă ale Camerei Agricole a Judeţului Brăila şi Camerei Regionale pentru zona de dezvoltare din care judeţul nostru face parte. Potrivit noii legislaţii în domeniu, aceste comitete de iniţiativă vor asigura conducerea în regim interimar până la organizarea alegerilor pentru desemnarea persoanelor care efectiv vor conduce Camerele Agricole.
La şedinţă au participat reprezentanţi ai fermierilor şi autorităţilor locale din judeţele Brăila, Galaţi, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău. Aceştia au stabilit că sediul regional este la Brăila, iar CI aferent structurii regionale este format din: preşedinte - Traian Cişmaş, directorul executiv al DADR Brăila (Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), vicepreşedinte - Dumitru Buţurcă, directorul APIA Galaţi, în timp ce secretarul comitetului a fost ales Steluţa Duţu, din partea APA (Asociaţia Producătorilor Agricoli) Brăila. Comitetul aferent Camerei Agricole a judeţului Brăila, stabilit cu aceeaşi ocazie, este format din: Doina Jurubiţă - ca preşedinte, din partea APIA Brăila, vicepreşedinte - prefectul judeţului Dumitru Popa, iar secretar Siica Daniilescu, director executiv al Asocieţiei Producătorilor de Seminţe "Danubiu" Brăila. Membrii comitetului judeţean au fost desemnaţi Traian Cişmaş, Steluţa Duţu, Maria Coboleanu - preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Brăila şi un