Fostul şef al Centrului de Combatere a Crimei Organizate din Timiş şi-a deschis şcoală de detectivi particulari.
Ieşit la pensie cu gradul de chestor, fostul şef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Ti- mişoara, Mircea Chirilă, şi-a înfiinţat rapid o şcoală de detectivi particulari. "După ce am părăsit structurile statului, mi-am dorit o meserie liberală, cu ajutorul căreia să pot servi direct cetăţeanul.
În opinia mea, detectivul poate contribui la siguranţa cetăţeanului mai bine decât poliţistul", spune Mircea Chirilă, care nu s-a mulţumit cu statutul de simplu "decan" al singurei şcoli de investigatori din Banat şi a pus bazele Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România.
"Este o alternativă benefică la segmentul de siguranţă al statului", explică fostul ofiţer de informaţii, de dinainte de 1989, din cadrul Securităţii Timiş. Programa de pregătire este aprobată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar fiecare candidat care-şi doreşte atestatul de detectiv particular trebuie să urmeze un curs de 360 de ore, în care este inclusă şi o practică de peste 200 de ore într-o agenţie de profil.
Pregătirea este axată, în principal, pe familiarizarea "elevilor" cu investigaţiile legate de conduita şi moralitatea unei persoane, seriozitatea şi solvabilitatea unei persoane juridice şi altele. În ţara noastră există circa 2.500 de detectivi atestaţi. Ei sunt plătiţi cu ora, iar preţurile sunt cuprinse între 15 şi 65 de euro pentru 60 de minute de filaj. Fostul şef al Centrului de Combatere a Crimei Organizate din Timiş şi-a deschis şcoală de detectivi particulari.
Ieşit la pensie cu gradul de chestor, fostul şef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Ti- mişoara, Mircea Chirilă, şi-a înfiinţat rapid o şcoală de detectivi particulari. "După ce am părăsit structurile statului,