Profesorii răniţi în accidentul de ieri sunt supliniţi până când aceştia vor putea să îşi reia activitatea. Autoritatea Rutieră Română continuă cercetările, ca să afle cum este posibil ca şoferul microbuzului şcolar să nu deţină atestat de transport persoane. ARR aruncă vina pe inspectorat, iar șoferul microbuzului se află în stare gravă.
“Șoferul nu a deținut certificat pentru conducării auto care efectuează transport rutier de persoane. Asta înseamnă că vom declanșa o amplă anchetă la Inspectoratul Școlar Județean, care riscă o amendă cuprinsă între 3.000 și 4.000 de lei”, a declarat Nicușor Fuicu, șeful agenției rutiere din județ.
Atacați, mai marii de la inspectorat aruncă vina din ograda lor. “În clipa în care am făcut actele pentru predarea microbuzului, totul era în regulă. Nu am de unde să știu ce face fiecare angajat. Există un management la nivel local, iar regulemantul și regulile sunt cunoscute.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
Există și alte persoane care ar fi trebuit să se asigure că transportul elevilor și al dascălilor se desfășoară în condiții bune”, spune Adrian Doxan, inspectorul general al ISJ.
Stare victimelor este stabilă
Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Județean Reșița, starea victimelor este stabilă în prezent. Toți pacienții internați pe secția ortopedie sunt politraumatizați, iar zilnic sunt investigați, pentru că pot apărea simptome noi. Alți doi pacienți sunt pe secția reanimare, iar o profesoară se află internată în secția chirurgie.
Lista victimelor și starea lor la momentul preluării de Ambulanță:
Ioan Jorj, 37 de ani, șoferul microbuzului: traumatism caranio cerebral deschis, traumatism cranio facial, traumatism cervico toracic, fractură de femur stâng închisă şi şoc traumatic.
Simona Vodiţă, 45 de ani, profesoară: traumatism cranio ce