Tenismanul român Victor Hănescu, locul 66 ATP, a ratat ieri calificarea în turul doi al turneului de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare totală de 2,75 milioane de euro, informează site-ul oficial al competiţiei. În runda inaugurală, Hănescu a fost învins cu scorul de 3-6, 7-5, 6-1, în două ore şi 21 de minute, de argentinianul Maximo Gonzalez, locul 93 în ierarhia mondială, jucător venit din calificări. Victor a început bine meciul şi a făcut rapid trei game-uri diferenţă între el şi Gonzalez. Românul şi-a pierdut o dată serviciul în primul set, pe care l-a închis la trei, începutul bun de meci fiind decisiv. Cu 2-0 şi 4-2 a condus Hănescu în manşa secundă, iar la 5-4 a servit pentru meci, moment în care a picat de tot. Din următoarele zece game-uri nu a mai reuşit să câştige decât unul singur, şi acela la 5-0 în decisiv pentru sud-american.
Hănescu a fost eliminat până acum de trei ori în primul tur la Monte Carlo, în 2006, 2009 şi 2011. Cel mai bine s-a descurcat chiar la prima participare, acum şase ani, când a prins optimile de finală. Pentru participarea la turneul din acest an de la Monte Carlo, românul va primi 10 puncte ATP şi un cec în valoare de 7.715 euro. Tenismanul român Victor Hănescu, locul 66 ATP, a ratat ieri calificarea în turul doi al turneului de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare totală de 2,75 milioane de euro, informează site-ul oficial al competiţiei. În runda inaugurală, Hănescu a fost învins cu scorul de 3-6, 7-5, 6-1, în două ore şi 21 de minute, de argentinianul Maximo Gonzalez, locul 93 în ierarhia mondială, jucător venit din calificări. Victor a început bine meciul şi a făcut rapid trei game-uri diferenţă între el şi Gonzalez. Românul şi-a pierdut o dată serviciul în primul set, pe care l-a închis la trei, începutul bun de meci fiind decisiv. Cu 2-0 şi 4-2 a condus Hănescu în manşa secundă, iar la 5-4 a servit pentru