Statul român mizează pe ajutorul Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) în vederea demărării şi finalizării unor proiecte de infrastructură în acest an în valoare de 850 de milioane de euro. Sursa: Razvan Valcaneantu
În cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi la Bruxelles între Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, şi Matthias Kollatz-Ahnen, vicepreşedintele BEI, acesta din urmă a declarat că instituţia pe care o reprezintă va juca un rol important şi în derularea proiectelor de parteneriat public-privat din România.
Unul dintre cele mai importante astfel de proiecte, pentru care statul român mizează pe ajutorul financiar din partea BEI, este construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, pentru care se revizuieşte deja documentaţia.
"BEI susţine în continuare Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în proiectele cu finanţare europeană, dar şi în lansarea de proiecte în parteneriat public-privat. Numai în acest an lansăm cu sprijinul BEI proiecte de modernizare a 848 de kilometri de drumuri naţionale, în valoare de 850 milioane de euro", a declarat ministrul Boagiu cu ocazia întâlnirii.
Autorităţile române au obţinut deja finanţarea necesară construcţie unei noi linii de metrou, pe tronsonul Râul Doamnei-Eroilor, proiect în valoare de 215 milioane de euro.