Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişinău: Reforma şcolilor pustii şi subfinanţate. Începând din acest an instituţiile mici şi cu puţini copii vor fi închise

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 · ·

În ultimii zece ani contingentul elevilor din Moldova s-a redus cu mai mult de o treime. Cu toate acestea, numărul instituţiilor de învăţământ a rămas acelaşi. Am ajuns să avem gimnazii în care profesorii sunt mai numeroşi decât elevii, spune Mihai Şleahtiţchi, Ministrul Educaţiei.

Criza demografică a dus în ultimii cinci ani la închiderea a 69 de şcoli din republică. Reducerea şi reorganizarea instituţiilor şcolare va continua în următorii doi ani. Începând cu 2012 reţeaua de şcoli de la sate va fi restructurată. În locul multelor instituţii mici şi cu elevi puţini vor apărea şcoli de circumscripţie.

Şcoala din Ochiul Roş, raionul Anenii Noi, este una dintre cele care vor fi închise. Aici învaţă astăzi 54 de copii, deşi clădirea este prevăzută pentru un număr de zece ori mai mare. „În scurt timp vom avea clase de doar doi-trei elevi, vom fi nevoiţi să facem clase comune cu un singur profesor. În acest caz sunt indicate şcolile de circumscripţie", afirmă Gheorghe Vataman, şeful Direcţiei Tineret şi Sport din Anenii Noi. În acest raion există şase şcoli medii care urmează să fie închise din cauza numărului mic de copii.

Foto: Copiii petrec mai mult timp afară unde este mai cald decât în sala de clasă/ Olga Ceaglei

Instituţia este cea mai impunătoare construcţie din localitate. A fost construită în timpul URSS din blocuri de piatră şi cu ferestre mari. Are două nivele şi mai multe săli de clasă, însă nu toate sunt pline de elevi. Instituţia are nevoie urgentă de bani pentru reparaţii, deşi în anul trecut a primit 100.000 de lei pentru reparaţia acoperişului şi a două săli de clasă. Nu există apă curentă şi grup sanitar în interiorul clădirii, iar sălile de clasă sunt încălzite de sobe de teracotă. Chiar şi aşa, elevii stau la lecţii îmbrăcaţi, iar pe holuri căldura nu ajunge deloc.

NU SUNT BANI PENTRU HĂRŢILE DE GEOGRAFIE

Sergh

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°