Inflaţie = expansiune nesustenabilă a masei monetare şi a creditului având ca rezultat principal creşterea preţurilor de consum şi a serviciilor, precum şi supraevaluarea activelor.
Ultimele date de la statistică privind inflaţia ne indică o creştere cu puţin peste 8% a indicelui preţurilor de consum în intervalul martie 2010 - martie 2011. Acest nivel a fost atins în condiţiile în care numai luna trecută preţurile s-au majorat cu 0,6%, ceea ce duce indicatorul tot mai departe de ţinta fixată de BNR la 3% (plus/minus un punct procentual), dar şi de prognoza acestei instituţii de 3,6%.
La mai puţin de un an după ce guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, numea inflaţia un procedeu "netransparent, periculos şi nedrept", românii sunt din nou "răsfăţaţi" cu această "delicatesă" despre care tot şeful băncii centrale spunea că induce distorsiuni în economie. La un eveniment organizat chiar de BNR în luna mai a anului trecut, Isărescu afirma că soluţia pentru rebalansarea dezechilibrelor din buget şi economie este cea transparentă a raţionalizărilor cheltuielilor şi nicidecum cea netransparentă a inflaţiei pe care nu s-a ferit să o numească o "taxă ascunsă", folosind sintagma lui Milton Friedman. "De ce am vrea să avem o astfel de taxă nevăzută? Trebuie să o evităm", a spus guvernatorul amintind că au fost necesari trei ani pentru a ţinti inflaţia de la 7% la 4% şi că a antrena acum inflaţie prin politica monetară ar determina intrarea pe un nou ciclu de neîncredere.
La un an de la aceste angajamente indicele preţurilor de consum s-a dublat. Desigur, la următorul raport privind inflaţia ne vor fi prezentate toate motivele din lume. Explozia cotaţiei petrolului şi inflamarea preţului mărfurilor alimentare. Dacă nu vor fi preţurile administrate, vor fi aşteptările inflaţioniste ale populaţiei antrenate de "trăncănitori". Pieţele interne slab c